Friday, August 24, 2012

Turisti pe coasta de est a Siciliei

Vazusem poze cu Sicilia atat de frumoasa caci am adaugat-o ca destinatie de vazut. Mereu mi-am inchipuit ca noi vom merge in Sicilia de un 1 mai, dar iata ca lucrurile s-au potrivit sa ajungem intr-un august. Desi peste tot iti recomanda sa ocolesti Sicilia vara caci este foarte cald, cele 30 de grade de aici ne-au ferit de cele 42 din Bucuresti, asa ca pentru noi a fost o placere racoroasa. :-)

In saptamana petrecuta aici, am reusit sa cuprindem ce e important de vazut pe coastra de Est: Taormina, Etna, Siracusa, viata in orasele mici de pe coasta. 

Insula este variata pentru un vizitator: de la mare la 3000 m la Etna intr-o arie de vreo 50 de kilometri. 

Marea limpede, calda, cu plaje mici si majoritatea cu pietricele (nu as recomanda aceasta vacanta pentru iubitorii de stat la plaja). 

Ca statiune se remarca Taormina, un peisaj spectaculos, un orasel cochet dar foarte aglomerat. 


Ziua experientelor inedite a fost vizita la Etna. Am urcat pana la 3000m (pana la 2000m cu masina noastra, apoi 500 cu telecabina si ultimii 500 m in jeep) si am descoperit un peisaj ireal, mereu ma gandesc ca in ziua aceea am fost pe Marte. Pare complet nepamantean sa te plimbi cat vezi cu ochii printre dealuri de lava uscata, cratere care insa scot abur si fasii de zapada. Pe cat de simplu, pe cat de nebanuit era totul. Am petrecut multe ore sus si as mai fi stat. Era ireal si nu traiesc des asa ceva.





Cel mai mult ne-a placut Siracusa, orasul lui Arhimede (cine stia atunci cand il invatam la scoala ca voi ajunge sa-l vizitez?!). Orasul a fost o data cel mai mare din Grecia Antica, iar acum se remarca indeosebi pentru insula Ortigya: o zona cocheta, cu fortificatii, constructii clasice si baroce, multe atractii turistice, pesteri. Noi am reveni cu mare placere in Ortigya si am petrece cateva zile. 


Wednesday, August 15, 2012

Portita, still my secret paradise

Am revenit la Portita dupa prima vizita de acum 4 ani. Am ramas atunci atat de indragostita de loc si cu amintiri de fericire pura ca pe cat imi doream sa revin pe atat imi era teama sa nu mai regasesc acelasi loc si aceleasi stari.

Insa anul acesta dorinta de a reveni a fost mai mare decat teama si am plecat pentru 5 zile la Portita. Dupa ce pe drum teama revenea si multe semne parca veneau sa confirme, Portita mi s-a dezvaluit la fel de frumoasa si salbatica. Nu ai nevoie decat de cateva ore petrecute acolo si orice stress, oboseala, tensiune dispare. Plaja este totul, plaja este noul tau univers: locul unde adormi auzind cantecul neobosit al valurilor, cel unde te trezesti cu miros de mare si zambet somnoros, locul unde iti petreci ziua doar cu mare si soare, fara galagie sau vecini inutili, iar nisipul isi sta la picioare cand iei masa batut de vant.

Pentru mine, este de departe cel mai frumos loc din Romania, in continuare paradisul meu secret.